Get Adobe Flash player
Romanian English Finnish French German Greek Spanish

Prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele UVVG, a subliniat, în cadrul conferinţei de presă din data de 3 mai, că taxele de şcolarizare pentru studenţii care se vor înscrie în anul I universitar 2012-2013, vor fi scăzute, sau menţinute la nivelul anului trecut, pentru a da posibilitatea de acces, în condiţiile crizei, noilor studenţi ai Universităţii de Vest "Vasile Goldiş". 


Prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele UVVG, a precizat: "Absolvenţii de liceu, promoţia 2012, care obţin la bacalaureat media cuprinsă între 9,50 şi 10 şi care optează pentru specializările de la forma de învăţământ zi, beneficiază de şcolarizare gratuită pentru semestrul I al anului I de studiu (bursa Vasile Goldiş). Bursele acordate sunt nelimitate". 

Studenţii care provin din casele de copii sau orfani de ambii părinţi, care nu realizează alte venituri şi care nu depăşesc vârsta de 25 ani, beneficiază de scutire de la plata taxei de şcolarizare precum şi a taxei pentru finalizarea studiilor, pe toată perioada şcolarizării. 

Studenţii care provin din aceeaşi familie, beneficiază fiecare de o reducere de 10 % a taxei de şcolarizare. Studenţii înscrişi la învăţământul de zi şi care nu depăşesc vârsta de 25 ani, ai căror părinţi sunt pensionari, beneficiază de o reducere de 15 % a taxei de şcolarizare. 

Studenţii înscrişi în anul I de studiu, şefi de promoţie 2012 şi olimpicii care au obţinut locurile I, II sau III la olimpiade naţionale sau internaţionale, beneficiază de scutire de la plata taxei de şcolarizare pentru anul I de studiu - an universitar 2012-2013. 

Studenţii care urmează două specializări concomitent în cadrul universităţii, indiferent de forma de învăţământ, beneficiază de o reducere de 15 % a taxei de şcolarizare pentru fiecare specializare. 

Studenţii care urmează a doua facultate în cadrul UVVG, absolvenţi ai Universităţii de Vest "Vasile Goldiş" cu diplomă de licenţă, sau absolvenţi ai colegiilor universitare din cadrul UVVG, beneficiază de o reducere de 20% a taxei de şcolarizare. 

Prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele UVVG, a precizat: "Dorim să sprijinim accesul studenţilor la Universitatea de Vest Vasile Goldiş, inclusiv prin eşalonarea taxelor, pe rate lunare, astfel ca, în aceste condiţii de criză economică, să putem sprijini viitori noştri studenţi".

Joomla visitor tracking and live stats