Get Adobe Flash player
Romanian English Finnish French German Greek Spanish

 

Remus Pricopie: “Educația a primit în plus 50 de milioane de euro pentru profesori”

pricopie_remus5.jpgMinisterul Educației Naționale a primit în plus 50 de milioane de euro, care vor fi alocați profesorilor ca sume forfetare pentru dezvoltare profesională, a anunțat ministrul Remus Pricopie marți la dezbaterea moțiunii simple pe tema educației din plenul Camerei Deputaților. 
"Legea 1 a învățământului a fost adoptată fără dezbatere și multe prevederi din ea nu au putut fi puse în practică. Unii au ridicat-o la rangul de Biblie, nu ai voie să te atingi de ea, indiferent câte aberații cuprinde. Este păcat să facem apel în Parlament la cifre false. Se spune în moțiune că 33% este procentul privind părăsirea timpurie a școlii. Procentul exact este 16,5%. Anul acesta avem 22 miliarde, cel mai mare buget de până acum pe care l-a acordat Guvernul pentru Educație. Ieri am obținut prin ordonanță de urgență încă 50 milioane de euro pentru Educație, banii merg către profesori care primesc o sumă forfetară pentru dezvoltare profesională", a spus ministrul Educației. 

El a adăugat că ministerul a mai corectat anul acesta o "aberație", și anume aceea de a te înscrie la școala profesională după terminarea clasei a IX-a. Potrivit lui, acum, elevii se pot înscrie la profesională după terminarea clasei a opta. "S-a vorbit despre politizare, am trăit în Ministerul Educației mulți ani, iar în 2009, când o anumită coaliție s-a rupt peste noapte, zeci de mii de posturi au fost reașezate în 24 de ore. Mai exact, atunci când PSD a ieșit de la guvernare și a rămas PDL, mii de directori și inspectori școlari au fost schimbați, sunt cifre pe care le știu toți. Când USL s-a rupt, nimeni nu a plecat și, dacă a plecat cineva, a făcut-o pe motive educaționale, și nu pe motive politice. Eu cred că trebuie să ne raportăm la realitate și să nu încercăm să confecționăm un adevăr convenabil în actualul context politic", a menționat Pricopie. AGERPRES

Joomla visitor tracking and live stats