Get Adobe Flash player
Romanian English Finnish French German Greek Spanish

Prof. coordonator: Mamut Mihaela

Participanţi- elevi ai claselor:  a XII-a 1, a XI-a AB şi a XIII-a 1


1. La Mănăstirea Prislop, jud. Hunedoara

De aproape șapte secole, Mănăstirea Prislop reprezintă unul din cele mai importante așezăminte religioase ortodoxe din Transilvania.

Se pare că Sf. Ioan dorind să ducă o viaţăşi mai liniştită, şi-a găsit un loc, la aproximativ 500 metri de mănăstire, pe malul râului Slivuţ (Slivuţ) unde şi-a săpat singuro chilie în piatră.

 1

În fotografii se pot vedea elevii Moldovan Alin, Roman Adrian, Nicola Lucian, Jurma Dragoş, Stetz Oliver, Stan Anca, alături de prof. Mamut Mihaela, în drum spre chilia sfântului.


2. Castelul Huniazilor

Ne-am oprit să admirăm curtea castelului unde ,, alături de capela zidită tot în timpul lui Ioan de Hunedoara, se află o fântână adâncă de 30 de metri. Conform legendelor, această fântână ar fi fost săpată de trei prizonieri turci, cărora li s-a promis libertatea dacă vor ajunge la stratul de apă".

Alături de Galeria, DonJonul şi Turnul Capistranomai pot fi amintite Sala Cavalerilor  adăpostind şi bustul lui Iancu de Hunedoara,Bastionul alb,Sala Dietei, având medalioane pictate pe pereţi şi Terasa de artilerie.

 

 

 

 

 

(foto: Dalea Camelia Mihaela şi prof. Mamut Mihaela)

 2

 

3. Următorul popas- la Cetatea Devei, după urcarea cu telecabina

 

 

Despre Cetatea Devei şi despre Aleea Gimnastelor

 

3 

,,Cetatea Devei este o construcţie pur militară ce completează incinta de secol XV, platforma fiind edificată la începutul secolului XVII în vremea principelui Gabriel Bethlen“(foto –la castel, alături de Jurma Dragoş, Dalea Camelia Mihaela,Moldovan Alin, Roman Adrian,Nicola Lucian, prof. Mamut Mihaela,Stan Anca,Stetz Oliver şi Goruian Mihai)

În apropierea cetăţii se află  Aleea Gimnastelor care a fost  inaugurată în 2008 şi prezintă  busturile mai multor generaţii de gimnaste şi antrenori.

 

 

4. Ultimul popas: La Sarmizegetusa Romană

Sarmizegetusa  Romană a fost capitala Daciei romane, situată la o distanță de 40 de km de Sarmizegetusa Regia, capitala Daciei.

 

 4

 

Cu toţii, am petrecut o sâmbătă minunată şi ne-am îmbogăţit, de asemenea, bagajul de cunoştinţe.

Joomla visitor tracking and live stats